A fi simplu

Mereu am fost fascinat de operele de artă care la prima vedere nu îţi comunicau mai nimic dar care după o oarecare iniţiere îţi deschideau o lume nouă. Este o lume care avea nevoie de un limbaj pentru a fi chemată în conştiientul nostru. Operele de artă au această sclipire de adevăr care te obligă să respecţi normele lumii „noi”. Nimic nou, si totuşi nimic vechi! Nimic simplu şi notuşi nici prea complex. Este doar un nou nivel la care ajunge spiritul uman poetizat, nivel cu noi reguli si un nou limbaj ce nu trebuie simplificat/banalizat. Opera de artă este ceea ce ne arata modul de a locui lumea: dichterisch wohnt der Mensch.

«„De ce nu vorbiţi ca toată lumea?”aude poetul ori filosoful. Dar idealul oricărui creator nu e să vorbească aşa cum vorbeşte lumea, ci dimpotrivă, să facă lumea să vorbească aşa cum vorbeşte el. De la cutare pictor englez încoace s-a putut spune că lumea a început să „vadă” amurgul. După Kant, gânditorii vorbesc de „transcendent” şi „transcendental” aşa cum a vroit Kant. Iar chipurile oamenilor nu-ţi par mai alungite, pentru că aşa le-a vroit El Greco, sau dragostea lor mai aproape de moarte, fiindcă aşa a slăvit Wagner pe Isolda?

Există două feluri de a fi simplu – iar cei care te-ndeamnă la simplitate nu vor să le deosebească: există o simplitate a tuturor şi una a fiecăruia. Când ţi se spune să gândeşti ca toată lumea, să scrii ca toată lumea, să vezi ca toată lumea, şi se cere să-ţi condamni singur viaţa spirituală.»

C. Noica, Eseuri de duminică, Humanitas, Bucureşti 2013, p. 86.

Educatia: a da o forma nu doar un continut!

Desert desart

neadaptati,

oportunisti,

obscurantisti,

nemultumiti,

plangaciosi,

pesti pe uscat,

cautatori de nimicuri,

cersetori de gunoaie,

doritori de mult dar multumiti de putin,

visatori lenesi,

complici si complacuti in nimicnicie...

Ne dam, ca atunci cand ne dam cu parfum, cu multe idealuri inalte dar asta o facem doar ca sa ne acoperim substratul de lene, de ignoranta, de indiferenta.

Pana cand?

Perferam galagia in locul gandurilor.

Iubim imbulzeala, dar nu-l suportam pe cel de langa noi.

Pana cand? Cand ne vom satura?

Adoratori de tot si critici de orice!

Imi pare ca ne dam viata pe nimic! Ce gust gasim in asta?

stiu si eu pe unul bun de publicitate la ROM

De viata si relatie…

Odată ce omul îmbătrâneşte, îi îmbătrânesc şi hainele… numai că, ele, hainele, îmbătrânesc mai repede. Putem petici mai repede o haină, decât un om, pentru că hainele ce folosesc omul drept suport devin uzate şi se rup, iar prin găurile lor ajungem să vedem cu adevărat omul.

Dacă ar fi să vedem haina ca modul nostru de a locui în lume, rupturile/găurile din haine ar fi viciile noastre… Cu cât îmbătrânim, sau mai simplu, cu cât timpul trece, din scrupul de virtuozitate sau din delăsarea/uitarea bunelor obişnuinţe, rupturile din hainele/viciile noastre se multiplică şi măresc şi distanţele dintre noi.

Degeaba ne declaram iubirea atât… când problema devine de viaţă şi de moarte, sau mai simplu zis: de ego şi onoare… începem să ne arătăm colţii.

Devenim mai înţelepţi cu trecerea timpului? Poate, dar în acelaşi timp riscam să nu… Devenim imuni la orice venin, ne obişnuim cu viciile şi suntem gata să aruncăm totul în aer… toate astea, bineînţeles, din cauza Ego-ului şi Orgoliului ce nu mai pot sta în noi, între noi.

2 luni sau jumatate...

Hello lume!
După ceva timp m-am reapucat sa mai scriu şi eu câte ceva... ca un mod mai oficial de a da ceva vesti despre mine...
Pentru început ma leg de titlu: 
ieri am sărbătorit 2 luni de când am plecat din Bacău. Au fost 2 luni pline: pline de evenimente, de întrebări existenţiale - astea chiar au fost multe şi încă o să mai fie -, de lume nouă, de spaţii noi, de multe chestii de descoperit, de multe amintiri depănate, de momente de pline de emoţii, adrenalină şi melancolie... Pline, cu adevărat pline.
jumătate... pentru că azi sunt la jumătatea timpului de la momentul de când am plecat din Romania şi până să trag o fugă de revelion pe acasă, acasă - toată galaxia de termeni ce se poate ascunde în spatele acestui concept.

În ultimul timp, timpul a fost chestia ce-a mai gândită de mine (Heidegger si Gadamer sunt de vină...) dar şi ceea ce mi-a lipsit cu desăvârşire. Am crezut că duminica ce azi a trecut ar fi fost în sfârşit o duminică liberă... dar de unde. De ieri am fost la Padova... Azi am plecat de acolo, am ajuns acasă, după ce pe drum m-am oprit la un service auto de pe autostradă - erau ceva probleme cu uleiul la motor - , am stat 40 de minute şi apoi imediat m-am repezit la tren (asta era pe la 15.30...) si am ajuns în studentat după ora 20... Un drum în frig: frig afară, frig şi în tren... Noroc că înauntru nu ploua... Cele 6 grade erau nesemnficicative pentru hainele mele subţiri... Geaca m-a mai ajutat putin... dar frigul, ploaia şi umezeala au fost o constantă continuă... Semne evidente de iarnă...

alegeri si consecinte...

De cate ori nu facem alegeri foarte bune pentru un viitor promiţător, motivându-le pentru ceilalţi cu argumente comice sau banale... dar în adâncul nostru, ştim că am făcut o alegere bună! ÎN CAZURI EXTREME, SOLUŢII EXTREME! - pentru asta recomand videoclipul!

Hogwarts 3.0

Când am ajuns pentru prima oară la Nave, era o după-amiază de sâmbătă umedă… clasic pentru acestă zonă şi pentru această casă, iar eu am zis atunci: Nu o sa mai vin aici niciodată! 

Iată-mă acum, după 2 ani de permanenţă aici, pregătindu-mă pentru un al 3lea an, mai puţin rezidenţial.

De la gara din Brescia am fost luat de nişte colegi din anul doi. I-am recunoscut după claxon… ca la faţă i-am vazut maxim de 2 ori în viaţă! În timp ce mă apropiam de destinaţie aveam pe faţă un zâmbet tâmp… Mattia mă întreabă… totul bine? Iar eu i-am răspuns că în viaţă apreciem doar mai târziu locurile unde cândva am transpirat efort şi nervi!

În fond atunci când pasiunea ne atinge mai puternic la inimă (şi să nu uităm că pasiunea implică chiar şi moartea – patima, nu doar imaginile ce google le arată când căutăm pasiune prin el…) abia atunci ne dăm seama că trăim. Asemenea unui oricare lucru pe care dacă îl avem nu realizăm prea mult prezenţa şi utilitatea lui, dar dacă nu îl mai avem îi simţim puternic lipsa… Cu cât pasiunea vieţii este mai puternică în noi, cu atât noi ne avem mai mult pe noi înşine în propriile noastre mâini… şi simţim că trăim! De asta trebuie sa traim bine orice moment! Asta cred că este cel mai important lucru care l-am învăţat aici, printre grămezi de manuale şi tratate de filozofie.

…de asta… mă simt, în sfârşit, după o luna de pribegie, cât de cât acasă!

cam atat... in rest... iar m-a luat sughitul! Gata cu pomenitul... e 11 juma...!

pana cand...

Oare pana când vom sta sub soare să aşteptăm... ne credem centrul pământului uitând că suntem orice alt ceva de periferie!

Raţionalişti impenitenţi, incapabili să ne resemnăm cu ideea de Destin sau să-i pătrundem înţelesul, ne considerăm a fi centrul faptelor noastre şi credem că ne prăbuşim din voinţa noastră. De îndată ce în viaţa noastră intervine vreo încercare capitală, destinul, până atunci nelămurit şi abstract, capătă, pentru noi, prestigiul unei senzaţii concrete. Astfel ne facem, fiecare în felul său, intrarea în Iraţional.

E.Cioran - Syllogismes de l'amertume

Deschide o carte!

Îmi cumpărasem anumite cărţi de Cioran prin vara lui 2010. Le comandasem de pe net; dinainte ca eu să ajung acasă. tata le luase de la poştă şi, fiind curios din fire, a vrut să le citească... Evident că mi-a spus şi mie părerea lui... Dar din acel moment, parcă acele cărţi au avut vocaţia de a fi citite mai mult de către ceilalţi decât de mine. În timpul ce a trecut le-am împrumutat destul de des şi la multe persoane... iar acum, după vreo 2 ani le-a venit timpul să se facă citite şi de către mine. 
Săptămâna trecută am fost anunţat că va fi consiliu profesoral. Eu fiind păţit (deja am mai fost la unul şi ştiam cam care va fi gradul de plictiseală) am ales să iau o carte cu mine... nu se ştie niciodată. Dar trebuia să fie o carte în română ca ceilalţi profesori care erau la consiliu să nu o înţeleagă. Aşa mi-am aşezat privirea pe Silogismele amărăciunii ale lui Cioran. Am luat-o!
În timpul consiliului am deschis cartea şi am început timid să o citesc.  Ca să nu par că aş fi fost mai interesat de carte decât de şedinţă am început să o şi răsfoiesc!
Nu mică mi-a fost mirarea când am găsit înauntru o foaie care îmi zicea că de fapt cartea mea, era a mea, dar nu mai era cea care era a mea... Nu prea aţi înţeles... nu? O să înţelegeţi... Eu m-am amuzat citind bileţelul, mai ales ştiind persoana care la scris. 
Gata cu vorbăria! Vă las biletul... daţi click pe el pentru a-l mări, dar SĂ NU UITAŢI MORALA: Nu este de ajuns să ştergeţi cărţile de praf... câteodată face bine chiar să le deschideţi (dacă nu să le şi citiţi).
 PS: şi biletul nici măcar nu îmi era destinat mie în mod direct...

este posibil oare?

Cum este posibil ca din 8 rânduri pe o pagină A4 să iasă 20 de pagini de explicaţii - şi sunt totuşi o sinteză!? Mare-i filosofia asta şi examenul la logică nu va fi o jucărie...! Nu mă pun acum la traduceri... Pentru detalii, mă găsiţi: 

Ambito, terminologia e regole della logica classica permettono di cogliere strutture formali del conoscere (concetto, proposizione, argomentazione) nelle loro funzioni assolute e reciproche; questo impegna l’intelligenza ad ammettere l’originalità e insieme la dipendenza dell’ordine logico rispetto a quello ontologico e della conoscenza intellettuale rispetto alla conoscenza sensibile. La trasparenza formale del pensato – e in particolare del legame di conseguenza logica studiato dalla sillogistica - rende così possibile discriminare fondatamente tra argomentazione corretta e sua apparenza sofistica.

Revenind...

Până să revin cu noi postări + o noi elemente grafice.... şi o să revin destul de curând... vă recomand un film: My Sister's Keeper.

 Un film la care sigur veţi avea măcar ochii umezi dacă nu cumva vă vor curge şi ceva lacrimi. Acest film ne prezintă drama vieţii prin ochii unei persoane care, deşi de trăit nu mai are prea mult, a înţeles totuşi viaţa! Vă recomand!